≡ Menu

Visul românesc Made In USA – Forbes Life

Intregul articol din revista Forbes Life (varianta PDF) poate fi citit aici >>> Romancele care misca lumea. Celelalte femei minunate alaturi de care am avut onoarea sa apar sunt Octavia Marginean, Gabriela Iancu, Andreea Diaconescu si Cristina Groza.

_MG_3037

A plecat în America la 22 de ani, cu un geamantan plin de ambiții. Șapte ani mai târziu, Diana Doroftei implementează, la New York, programul pe care l-a creat pentru Bank of America, iar volumul ei – „Micuța carte a înțelepciunii românești“ – este bestseller pe Amazon. Și totul a început… cu o loterie.

de Diana-Florina Cosmin

Prima mea amintire legată de Diana se leagă de o voce caldă, asociată unui număr de telefon cu prefix de America, apărut pe neașteptate pe ecranul telefonului meu. „Bună Diana, am numărul tău de la Anastasia Soare și aș vrea să colaborăm la o carte despre înțelepciunea românească. Ce zici?“. Se întâmpla cu cinci ani în urmă și, recunosc, înainte să ne întâlnim față în față, nu știam la ce să mă aștept de la această fată veselă și efervescentă, care nu cunoștea noțiunea de „nu se poate“ și care, în doar cinci minute de conversație, îmi împărtășise planuri de viitor cât pentru o viață. Ne-am întâlnit câteva luni mai târziu, la București, și mi-a împărtășit chiar și mai multe planuri, idei, lucruri pe care trebuia neaparat să le facă, prima fiind deja-celebra „micuță carte“. Americanii printre care trăia deja de câțiva ani auziseră de personalități de origine română care au făcut lucruri extraordinare, dar cu toate astea nu ar fi putut localiza România pe hartă. Diana își dorea din tot sufletul să le ofere esența spiritului românesc, pe înțelesul lor. Asta și un milion de alte lucruri.

Cinci ani mai târziu, volumul ei de „bun-simț românesc tradițional“, care reunește citatele unor mari personalități istorice de origine română, dar gânduri mărunte ale unor jurnaliști, celebrități și autori contemporani, s-a vândut în mii de exemplare pe Amazon.com. În ciuda siguranței depline pe care mi-a inspirat-o la întâlnire, mi-a recunoscut că se înarmase sufletește pentru criticile și eventualele cârcoteli care aveau să urmeze. Dacă au fost, au fost puține însă, și n-au contat. După șapte ani de America, a scăpat de cel mai păgubos element al tiparului de gândire est-european: nevoia de a le face tuturor pe plac.

„Am încercat să nu mă americanizez prea mult, dar nici să continui viața cu rigiditatea mentalității românești“, îmi explică ea acum. „Mă văd mereu împărțită între două continente, încercând să clădesc poduri mai solide între cele două culturi“. De altfel, dacă ar putea „importa“ în România un singur lucru din societatea americană, acela ar fi „I can“, iar de la noi către americani ar duce „cei șapte ani de acasă“ și principiile familiei tradiționale. „Disfuncționalitatea familiilor americane a fost cea mai mare dezamăgire pe care am trăit-o aici“, recunoaște ea. „Lucrul acesta m-a învățat să-mi onorez și mai mult familia și să realizez cât de norocoasă am fost“.

Începutul visului ei american a fost în 2007, pe când era studentă în primul an la Finanțe-Bănci în Iași și a decis să plece pe durata verii cu „Work & Travel“. Cele trei luni petrecute peste Ocean i-au dat aripi și o încredere fantastică în propriile forțe, iar la întoarcerea acasă s-a înscris direct la „Loteria Vizelor“. „Fără mari speranțe în ipotetica rezidență“, recunoaște ea. Un an mai târziu, afla că a câștigat loteria și, brusc, avea de ales între trei căi total diferite: un job într-o bancă din România, un internship într-o companie din Anglia și o rezidență americană proaspăt câștigată, dar care nu-i garanta absolut nimic. A ales America. „Cu un geamantan în mână, am pornit să-mi scriu istoria“, rememorează ea, cu rezonanță cinematografică.

Deși își iubește actuala viață la New York, nu cosmetizează nimic din greutățile prin care a trecut. De la dorul mistuitor de casă, până la diferența fundamentală între America pe care o descoperise ca turist și cea care tocmai o accepta ca rezidentă. „La început am simțit că singura modalitate prin care mă pot integra și pot fi acceptată este să fiu ca ei“ recunoaște ea. „Așa că am încercat din răsputeri să vorbesc, să mănânc și să gândesc ca ei“. Să se comporte la fel și să pară firească în ritmul amețitor al vieții americane, totul din teama de a nu rămâne în urmă, de a nu ține pasul. Și-a dat seama rapid că, deși raționamentul ei o făcuse ușor integrabilă în societatea americană, o făcuse și nespus de nefericită, așa că s-a lecuit pentru totdeauna de „mimetism“. „Primul an în America m-a învățat că e absolut OK cine sunt și că eu, fata de 22 de ani din România, eram suficientă proiectelor mele și viitorului meu“.

Primul job din America a fost ca Office Manager la Leadership Alliance, o firmă de consultanță strategică și managerială pentru companii din topurile Forbes și Fortune. Timp de doi ani, și-a depășit propriile așteptări, învățând tot mai mult despre afacerile americane, dar și despre tipologii umane. Și mai ales despre dificultățile interacțiunii cu bărbații din lumea business-ului și despre diplomația necesară depășirii unor asemenea momente. „S-a întâmplat cândva ca un corporatist cu titlu impresionant să-mi ceară expres să vorbească cu un BĂRBAT care să-i rezolve problema, chiar dacă și eu puteam face același lucru în cel mai scurt și productiv timp posibil“, rememorează ea. Tot din dificultăți a învățat aproape totul despre negociere și eficiență, iar următorul pas firesc a fost de Operations Manager, titulatură care presupunea participarea activă în conferințe de strategie și leadership pentru primele 100 de companii americane, întâlniri cu clienți din toată lumea, traininguri și bootcamp-uri.

La un moment dat, elaborând rapoartele de feedback după fiecare eveniment, a observat o temă recurentă: participanții, investitori financiari, își doreau să poată continua procesul de învățare și după ce plecau de la conferință. „Practic, își doreau acces la cunoștințe oricând și oriunde“, explică Diana. Inspirată de această concluzie, s-a înscris la Wharton Business School (din cadrul Universității Pennsylvania), a început să citească zeci de cărți și să pună lucrurile cap la cap. „Ceea ce investitorii își doreau era o platformă, privată și securizată, de educație online, pe care ei să o poată accesa de oriunde și oricând“, sintetizează ea. Cu încredere și aplomb, le-a propus ideea celor de la Bank of America/Merril Lynch, dând practic naștere jobului său din prezent, de eLearning Project Manager.

„Am lucrat un an de zile doar pentru a primi undă verde de la ei“, explică ea. „Am lucrat zi și noapte, iar procesul a fost asiduu și fiindcă lucram cu oameni de pe trei continente – India, America și Europa (România) – iar eu trebuia să coordonez echipa și să fiu sigură că totul se întâmplă la timp“. Proiectul funcționează cu succes de mai bine de un an de zile, iar cea mai mare bucurie, dincolo de satisfacția de a se ști un „nod de legătură“ între o echipă extraordinară de traineri și sutele de investitori financiari din America, este sentimentul de a fi reușit în locul în care visează oricine: la New York. Mai mult chiar, a aflat de curând că platforma ei a intrat în primele trei „Best Business Solutions“ aprobate de către bancă. „Sincer, și eu mă minunez câteodată cum o fată din provincie a reușit să ajungă să facă astfel de lucruri“, recunoaște ea, cu modestie sinceră. „Sunt recunoscătoare în fiecare zi și fiecare succes mă determină să pun capul în pământ, să mulțumesc, să muncesc și să visez mai sus“.

Cu atât de multe vise împlinite, se cere o listă nou-nouță, mai ales după ce Diana a devenit, oficial, cetățean american, iar mentorii ei din prezent sunt nume precum Richard Nelson Bolles, autorul bestseller-ului „What Color is Your Parachute?“, și soția acestuia. „Sunt oameni care mă susțin și cred în mine mai mult decât cred eu uneori“, zâmbește ea. Tot New York-ul a învățat-o că e perfect în regulă să se reinventeze la fiecare câțiva ani, să devină exact cine își dorește și să fie nespus de liberă.

Tocmai pentru că învață atât de multe în fiecare zi, nu exclude ideea întoarcerii în țară la un moment dat, pentru a-și face o afacere sau a gestiona un proiect creativ care să-i inspire pe tineri. Peste Ocean și-a cristalizat un grup mic de prieteni buni (plus foarte multe cunoștințe), iar imaginea ei despre modul în care americanii se raportează la relații interumane i-a devenit clară în urma discuției cu o colegă de muncă. „Mi-a explicat că europenii sunt ca nucile de cocos, e greu să le spargi coaja, dar dacă reușești, interiorul este aromat și zemos“, râde ea. „Americanii, în schimb, sunt ca piersicile: suculente și gustoase la început, dar când dai de sâmbure e foarte greu să-l spargi“. Altfel spus, europenii te acceptă greu ca prieten și se deschid în fața ta după multă vreme și multe probe trecute, în timp ce americanii se împrietenesc ușor, dar te lasă cu greu să le intri în suflet.

„La final, colega mea m-a întrebat cum am reușit să mă transform dintr-o nucă de cocos într-o piersică“, își amintește Diana. Apoi zâmbește larg: „Atunci am realizat că nu m-am transformat, de fapt, niciodată, doar am învățat cum să fac o salată de fructe gustoasă și pe placul tuturor“.

Comentarii de pe Facebook

comentarii

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment