≡ Menu

Machu Picchu – Impresii de calatorie si lectii de viata (Partea 3)

A patra zi spre Machu Picchu

Citeste aici Partea 1 si Partea 2 despre calatoria mea la Machu Picchu.

A patra zi, am reusit sa ma trezesc fara alarma in jur de 6 dimineata. Eram foarte nerabdatoare sa merg zip-lining. Am mancat un mic-dejun foarte light pentru ca inaltimea la care urma sa mergem zip lining era incredibil de mare. Am fost luati de un microbuz pana la locul cu pricina. Dupa ce am fost instruiti ce si cum sa facem atunci cand suntem in aer zip-lining, am mers timp de 20 minute pana la punctul de plecare care era in varful unui munte. Pe drum am gasit grenadine, cafea si avocado. Mai fusesem zip-lining in Costa Rica in padurea tropicala si ma distrasem de minune, insa cand m-am vazut in varful muntelui am intrat in panica. Toata activitatea noastra care se presupunea a fi distractiva, se desfasura deasupra unor prapastii immense in care eram sigura ca nimeni nu ma va putea gasi in cazul in care se intampla ceva. Era cea mai mare linie de zip lining din America de Sud. Nu am putut sa nu ma gandesc la faptul ca eu singura alesesem toate aceste experiente. Ce era in capul meu si de unde venea dorinta asta mare de aventura?

Ne consideram toti norocosi ca aveam ocazia sa experimentam asa ceva, chiar daca multora dintre noi ne era frica. Ne-am distrat de minune! A fost o experienta unica. Eram bucuroasa pentru fiecare moment pe care-l traiam si pentru decizia pe care o facusem.

P1080408 P1080393 P1080383 P1080376 P1080370 P1080362 P1080356

Dupa zip-lining am fost luati de acelasi microbus si dusi la punctual de intalnire cu Juan Carlos unde urma sa mancam pranzul. Ne-a luat o ora sa ajungem la destinatie iar pe parcursul drumului ne-am bucurat de privelisti minunate: cascade imense, constructii pentru dezvoltarea zonei ca zona turistica. Dupa un pranz delicious in care am fost serviti cele mai mari fructe de avocado din lume, ne-am pornit la drum pentru a ajunge in Aguas Calientes. Oraselul este localizat chiar la poalele muntelui inainte sa urci la Machu Picchu. Bucatarii si oamenii care se ingrijeau de cai isi terminasera misiunea. Noi ne indreptam spre civilizatie, de unde ne puteam procura tot ce ne trebuie. Fiecare a trebui sa-si care ghizdanul greu cu toate lucrurile impachetate pentru cele 5 zile. Drumetia avea sa dureze 3 ore iar traseul era foarte simplu: urmam sinele de tren pana la Aguas Calientes. Cu siguranta puteam lua si trenul daca nu puteam ajunge pe jos, carand ghiozdanele grele, insa care ar mai fi fost farmecul? Drumul si privelistea au fost cu adevarat superbe. Cu fecare pas parcurs ajungeam mai aproape de ceea ce nu  cu mult timp in urma era doar un vis. Am facut nenumarate poze si ne-am bucurat de fiecare pas pe care il faceam si care ne ducea la destinatia mult visata: Machu Picchu.

P1080428 P1080496 P1080498

Odata ajunsi la Aguas Calientes am fost cazati la un hostel un am reusit sa fac primul dus normal in 4 zile. Cat de mult apreciezi un lucru cand nu il mai ai! Acelasi lucru se aplica si la cina din acea seara de la restaurant. Dupa cina am hotarat sa mergem sa cumparam cateva suveniruri pentru cei dragi. Era destul de tarziu pentru noi insa daca nu faceam cumparaturi atunci nu mai aveam alte sanse. Cu ochii dupa cadouri am zarit o persoana pe care o cunosteam din New York, o clienta cu care lucrasem cu un an in urma. Care sunt sansele sa te intalnesti cu cineva cunoscut la mii de kilometric departare, pe continente diferite?

Dupa intalnirea minune ne-am dus la hostel si ne-am pregatit sufleteste pentru ziua mare. N-am putut dormi foarte adanc pentru ca eram prea emotionata…

Intalnirea cu Machu Picchu si secretele lui…

Ziua cea mare sosi: 23 Mai, 2012. M-am trezit foarte de dimineata ca sa prind primul autobuz care ducea primul rand de turisti sus pe munte. Stabilizem cu Juan Carlos si cu cei din grup sa nu intarziem in nici un fel pentru ca tot efortul depus in cele 4 zile era ca sa vedem misterul ascuns de acest loc sacru, dar si sa ne bucuram de rasarit. Sa vad rasaritul pe Machu Picchu era unul dintre visele mele cele mai mari. Timp de 2 luni, de cand mi-am cumparat biletul si pana in ziua cu pricina, m-am gandit la asta in fiecare zi: cat de minunat va fi sa ma las alintata de primele raze de soare, dupa care sa ma pierd printre ruinele enigmaticului Machu Picchu.

Am ajuns sus pe munte la doar cateva minute inainte de ora 6. Am fost foarte impresionata de cat de bine organizat este totul in Peru in ceea ce priveste turismul. Drumul era foarte ingust si cu multe serpentine. As fi zis ca este aproape imposibil ca doua autocare sa mearga pe acelasi drum. Mi s-a taiat respiratia cand autobuzul in care ne aflam a incetinit chiar pe marginea prapastiei ca sa faca loc unui alt autocar.

Odata ajunsi sus am trecut de “securitate”. Da, ai citit bine. Imagineaza-ti cum este cand treci de securitate la aeroport: detectoare de metale, controlat in geanta si verificarea pasaportului precum si a rezervarii care demonstra ca poti intra sa vizitezi locul. Am fost foarte uimita sa vad asta.

Juan Carlos ne promisese ca vom avea cel mai frumos loc de unde sa vedem rasaritul, ca este locul lui secret de unde vom avea o priveliste cu adevarat deosebita. Era racoare si iarba inca uda. Mirosea a proaspat iar din munti iesea un abur cald care facea locul si mai misterios. Era magic! Nici in cele mai frumoase vise ale mele nu mi-am putut imagina ca acest loc este atat de extraordinar. Dupa sute de poze cautate pe google si documentare din care am invatat istoria locului, mi-am dat seama ca nici una nici alta nu ajung aproape de adevarata frumusete a acestui loc.

JC ne-a povestit toata istoria, cel putin cea acceptata de majoritatea istoricilor. Ne-a spus ca Machu Picchu a fost un oras fondat de incasi dar ca numai preotii si persoanele de rang inalt aveau accest in acest oras. Pe teritoriul tarii, incasii au avut multe civilizatii si asezaminte de genul, dar au fost descoperite si distruse de catre spanioli cand acestia au cucerit o parte din teritoriul Americii de Sud. Dupa o intreaga istorie a locului si o experienta unica a rasaritului de soare pe muntele pe care s-au pastrat atatea secrete, ne-am pornit prin oras sa intelegem mai multe despre cum traiau incasii. Astfel ca am trecut prin temple, case, porti care permiteau accesul in oras si care erau considerate sacre, pietre care delimitau punctele cardinale si care erau perfect aliniate cu pozitia soarelui pe cer in diferite anotimpuri, etc. Muntii care imprejmuiau Machu Picchu erau cu adevarat spectaculosi. Era usor de inteles de ce incasii alesesera tocmai acel loc sa-si dezvolte o intreaga civilizatie si cultura. Locul avea o energie aparte.

Dupa ce am parcurs orasul am ajuns la celalat capat unde se afla majesticul varf  Wayna Picchu, care in limba quechua, vorbita de marea majoritate a peruvienilor, inseamna Varful Tanar (Young Peak). Este la o altitudine de 2720m si este mai inalt decat Machu Picchu cu 360m. Majoritatea dintre noi aveam bilete sa urcam pe Wayna Picchu, care permite un numar limitat de 400 de vizitatori pe zi. Pana la ora la care trebuia sa urcam noi mai aveam ceva timp liber pe care l-am petrecut ratacindu-ne printre ruine si imaginandu-ne cum ar fi fost sa fi trait odata cu ei.

Cand am ajuns la intrarea pe Wayna Picchu a trebuit sa semnam pe o hartie. Toti paream bucurosi de aventura care urma insa prea putini dintre noi au realizat ca noi de fapt ne semnam viata. Ni s-a cerut sa dam numarul de pasaport, varsta, tara de provenienta si semnatura. Cand am intrebat de ce atatea date pentru o plimbare pana pe munte mi s-a spus ca in cazul in care mori, ei nu sunt responsabili. Wow! In drumul nostru spre varf o ceata foarte deasa imprejmuise muntii iar soarele intrase in nori. Eram nerabdatori sa vedem locul pentru care ne semnasem viata, sa descoperim ce era atat de special, numai ca in drumul nostru spre varf am fost opriti de o ploaie puternica. Am insistat sa continuam sa urcam pe motivul ca nu vom mai avea aceasta oportunitate foarte curand. In cele din urma am fost opriti de un cuplu care ne-a spus clar si raspicat: Daca vreti ca astazi sa fie ultima zi a vietii voastre, mergeti! Daca nu, intoarceti-va inapoi. I-am ascultat si ne-am intors dezamagiti de unde am plecat, insa stiu ca in secret a fost o promisiune ca ne vom intoarce curand ca sa ajungem in varf.

P1080541 P1080556 P1080568 P1080571 P1080589

Ploaia a devenit din ce in ce mai puternica. Am alergat prin ploaie sa ajungem la autocarele care ne duceau inapoi la hotel in Aguas Calientes. Era frig si ploua insa eu eram multumita ca avusesem jumatate de zi cu soare sa ne bucuram de perisaj. Am luat autocarul, am coborat in Aguas Calientes, am spus la revedere celor din grup, am servit pranzul si am luat trenul spre Cuzco, de unde incepea a doua parte a aventurii in America de Sud: Bolivia.

Citeste aici Partea 1 si Partea 2 despre calatoria mea la Machu Picchu.

 

Comentarii de pe Facebook

comentarii

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment