≡ Menu

Machu Picchu – Impresii de calatorie si lectii de viata (Partea 2)

Prima zi spre Machu Picchu

Poti citi aici Partea 1 a acestui articol, despre calatoria mea la Machu Picchu.

Prima zi am inceput-o la ora 5 dimineata si spre uimirea mea starea de rau trecuse. Trecuse intr-atat incat sa nu spun NU intregii calatorii si sa ma aventurez sa merg pe jos cei 18 km care urmau sa fie parcursi in prima zi. Juan Carlos ne-a luat dimineata cu autobuzul de la hotel. In autobuz erau alte 8 persoane care faceau parte din acelasi grup si care urmau acelasi traseu – Salkantay. Mai tarziu aveam sa aflam ca toti venisera din diferite colturi ale lumii pentru a trai aceleasi experiente: Belgia, Cehia, Franta, America, Brazilia, Haiti si bineinteles, Romania.

Dupa 2 ore de mers cu autobuzul am ajuns intr-un satuc numit Mollepata, loc unde am mancat micul dejun, ne-am echipat ghiozdanele in asa fel incat sa fie foarte usoare (restul de bagaje au fost carate de cai indrumati de un alt ghid, pe acelasi traseu) si ne-am incurajat unul pe altul sa strabatem cei 18 km. Acum cand imi amintesc ca pe itinerariul primit de la agentie scria ca pentru ziua 1 vor fi doar 6 km de mers pe jos in loc de 18km, imi vine sa rad, insa atunci singurul gand care-mi invada mintea era ca nu exista cale de intoarcere indiferent ce se va intampla.

Ne-am pornit la drum in jur de ora 9 dimineata. Am inceput cu dealuri usoare, plimbari placute, privelisti minunate si un cer atat foarte senin. Pornisem de la o altitudine de 2900m, dupa care am urcat pe tot parcusul zilei la 3800m. Pe masura ce urcam devenise extrem de greu, pentru ca oxigenul din aer se afla in cantitate din ce in ce mai scazuta si nu puteam respira. Prima parte a zilei a fost foarte interesanta si intensa. Peisajele erau cu adevarat minunate iar ochii mei se adaptau sa asimileze frumusetea naturii, dupa ce se obisnuisera cu cladirile inghesuite din New York si cu ecranul calculatorului. Pe parcursul primei parti a zilei toti am simtit ca abia ne pornisem bateriile, la hiking dar si la discutii. Am vorbit despre misiunile noastre in viata si despre experientele care ne-au facut ceea ce suntem acum, precum si despre cat de frumos arata viitorul fiecaruia. Acum cand imi amintesc discutiile sunt sigura ca nici una dintre ele nu ar fi inceput intr-un bar aglomerat din Manhattan sau online.

Inainte de plecare. 18 km de mers...

Inainte de plecare. 18 km de mers…

Zambetele copiilor din Peru

Zambetele copiilor din Peru

P1070993 P1070994

A girl with a mission

A girl with a mission

Primul popas

Primul popas

P1080015

Ghidul, Juan Carlos, ne invata cum sa mestecam frunzele de coca pentru a preveni raul de altitudine

Ghidul, Juan Carlos, ne invata cum sa folosim frunzele de coca pentru a preveni raul de altitudine

Cea mai frumoasa fetita din Muntii Anzi

Cea mai frumoasa fetita din Muntii Anzi

P1080031 P1080040

A doua parte a zilei a fost atat de grea incat n-am stiut daca voi putea ajunge la destinatie. Imi repetam la fiecare pas I can do it! I can do it! I can do it! Multi dintre noi eram franti de oboseala si privati de oxigen, insa aveam incredere in Juan Carlos ca stie ce face. Simteam ca ceea ce incepuse cu bine se termina intr-un mod ingrozitor. Vedeam la orizont un munte (Salkantay) acoperit de zapada care mi se spusese ca era destinatia finala a primei zile. Parea a fi aproape insa cu orice pas pe care il faceam simteam ca totusi nu pot ajunge la el. Mintea mea se agata de orice gand negativ pe care il gasea si incercam sa ma conving ca este una din cele mai proaste decizii pe care le facusem. De ce alesesem sa ma torturez fizic si psihic in halul asta si sa mai si platesc pentru asta? Cu gandurile negre strecurate prin minte am reusit in cele din urma sa ajung la locul unde trebuia sa poposim in seara aceea.

Era foarte frig afara si “casa” noastra pentru noaptea aceea era un cort asezat la poalele unui munte. Era prima data cand mergeam camping si auzisem ca poate fi o experienta chiar neplacuta, mai ales acolo in inima Multilor Anzi la aproape 4000 m altitudine. Eram dispusa sa trec si prin asta si sa-mi invat lectia. Cina a fost servita in jur de ora 7 seara: supa de quinoa, snitel si ceva orez. Mancarea a fost gatita si servita pe parcurusul drumului de cei 2 bucatari care ne-au urmat pasii pe acelasi traseu. Toate bagajele si mancarea au fost carate de cai, noi purtand doar un ghiozdan mic in spate cu apa si alte lucruri necesare, dar foarte usoare. Cat noroc! La cina toti eram extenuati insa simteam ca am realizat ceva si ne-am confesat unii altora ca nu ne-am fi dorit sa fim in nici un al loc de pe pamant decat acolo.

Noaptea a fost foarte lunga iar eu n-am putut dormi. Era foarte frig. Simteam pamantul rece sub salteaua si sacul de dormit. Brrr…Sunetul raurilor de afara mi-au tinut companie, prevestindu-mi parca ce urma sa vina. Ziua a doua urma sa fie cea mai grea… 21 de kilometri…

Ziua a doua spre Machu Picchu

Am inceput ziua la 5 dimineata cand unul dintre bucatari a batut la usa cortului si ne-a servit cu ceai de frunze de coca. Dupa ce ne-am baut ceaiul am mancat micul dejun si ne-am pornit la drum. Juan Carlos ne-a spus ca acea zi va fi extrem de grea si ca misiunea lui este sa ne aiba pe toti la destinatie. Ne-a mai spus ca cine nu se simte bine trebuie sa inchirieze un cal ca sa poate ajunge sus pe Multele Salkantay. Am deciz sa nu fac asta si am intrat in joc fara sa stiu exact ce ma asteapta.

Ne-am pornit la drum la 6.20 dimineata. Traseul urma sa fie de 3 ore si jumatate pana in varful Muntelui Salkantay si de acolo inca vreo 6 ore de coborat pana la zona de camping. Alftel spus, trebuia sa ajungem de la 3900m altitudine la 4600m altitudine. In total 21km.  Vaile adanci si florile salbatice ne furau privirile si ne mai faceau sa uitam ca noi insine eram cei care alesesem sa facem asta. Aerul era curat, dar foarte puternic. Indiferent de cat de adanc trageam aer in piept tot simteam ca nu pot respira. De vina era cantitatea de oxigen redusa. Ma uitam la Salkantay si parea aproape. Ma uitam in urma, unde poposisem peste noapte si parea aproape. Totul parea aproape numai noi nu reuseam sa ajungem la destinatie. In timp ce mergeam, vedeam prapastiile imense si nu puteam sa nu ma gandesc la faptul ca n-am asigurare de viata.Mi se spusese ca in cazul nefericit in care unul dintre noi pateste ceva, va fi luat cu elicopterul din inima muntilor si transportat spre Cusco. Eram obosita.

P1080090

Aproape de varful muntelui Salkantai (4600m altitudine). Zambetul era fals…

P1080076 P1080077 P1080080 P1080087 P1080089

Eram mai mereu printre cei din urma insa in mintea si inima mea eram printre cei dintai. Alesesem sa fac asta fara prea mult antrenament inaintea calatoriei si singura dorinta a mea era sa termin, sa duc misiunea lui Juan Carlos la bun sfarsit. Ii vedeam pe toti cei care ajunsesera deja in varf si pareau atat de aproape. Juan Carlos mergea in acelasi ritm cu mine si incerca sa-mi spuna povesti despre viata si familia lui. Mi-a spus ca niciodata nu i s-a intamplat ca o persoana din grupul lui de turisti sa nu ajunga pe Salkantay si ca nu accepta ca eu sa fiu prima. Nu aveam nici un gand sa abandonez insa corpul meu nu coopera foarte mult cu gandurile si dorintele mele. Mai erau doar 200m pana sa ajung in varful Multelui Salkantay si nu mai puteam respira. Doi, trei pasi erau de ajuns ca sa-mi taie respiratie si sa ma forteze sa ma opresc. Gandurile nu-mi era foarte clare, insa imi repetam I can do it! I can do it! I can do it! Privelistea din jur era minunata. Muntii Anzi pastrau un mister aparte si aveau o energie foarte speciala. Multele Salkantay era acoperit de zapada. Cu ajutorul lui Juan Carlos am reusit sa ajung in varf.  Toti m-au felicitat. De ce ma felicitau n-am putut sa inteleg. Doar si ei trecusera prin acelasi chin ca si mine…

P1080105Eram prea ametita si obosita sa-mi dau seama prin ce am trecut. Simteam ca vreau sa plang si sa rad in acelasi timp. Juan Carlos ne-a spus ca fiecare grup care ajunge pe varful Salkantay trece printr-un ritual. Ne-a cerut sa gasim fiecare cate o piatra si sa incepem sa le punem una peste alta. La sfarsit a pus el 3 frunze de coca si a multumit Dumnezeilor (Gods) si mamei naturi (Mother Earth) pentru tot ce ne ofera. Dupa 45 de minute de ritualuri si poze am inceput sa coboram de pe munte si sa ne indreptam spre locul unde trebuia sa mancam pranzul. Ne-a luat 3 ore sa ajungem acolo si chiar daca coboram si efortul nu mai era asa mare, am simtit ca drumul era fara sfarsit. La pranz n-aveam nici un apetit insa m-am fortat sa mananc ca sa pot ajunge la destinatie. Am dormit 30 minute sa-mi incarc bateriile. Aveam deja 7 ore de mers si ca sa ajungem la destinatie mai aveam inca 3 ore. Nu stiam daca puteam sa o fac. Caii nu mai erau o varianta pentru ca era interzis coboratul pe ei. Dupa inca doua ore de mers am ajuns in Cloud Forest. Era numita Cloud Forest pentru ca varful copacilor intra in nori. Pe masura ce coboram ne uitam in urma si puteam vedea exact cum patura de nori era strapunsa de pini. Cat de frumos era! Eram mai aproape de cer ca niciodata. Frumusetile padurii ne-au distras atentia de la chinul fizic prin care treceam iar raul care strabatea lantul muntos era ca o melodie pentru relaxare.

In cele din urma am ajuns la zona de camping, care era in curtea cuiva. Am mancat cina si m-am grabit sa merg la somn. Eram extenuata. Nu mai dormisem de foarte mult timp si eram pregatita sa iau un somnifer… N-a fost nevoie. Am avut somn foarte adanc si linistit.

Tot grupul ajuns pe Salkantay. Fericiti!

Tot grupul ajuns pe Salkantay. Fericiti!in nori.

Ziua a treia spre Machu Picchu

Ne-am trezit iarasi la ora 5.30 cu ceaiul de frunze coca la usa cortului, cocosi care alergau prin curte si sunetul raului care ne astepta sa-i urmam cursul pe parcurul acelei zile. N-am fost niciodata o amatoare a trezitului devreme, dar in acea dimineata eram atat de bucuroasa si curioasa sa vad ce-mi rezerva ziua. Ce era mai greu trecuse iar scopul meu era sa fac din cele 5 zile de mers pe jos o amintire placuta si memorabila. Primele doua zile nu erau foarte promitatoare in aceasta privinta, insa mai aveam inca 3 pe care eram determinata sa le fac de neuitat.

Ziua aceea a trebuit sa mergem vreo 13km, prin paduri si traversand rauri. Floare la ureche comparativ cu ziua precedenta, mi-am zis in gand. Trebuia sa coboram de la o altitudine de 2900m la 2400m. Ziua anterioara strabatusem partea padurii Cloud Forest iar acum trebuia sa strabatem Rain Forest (padurea tropicala). Clima se schimbase radical. De la caciuli de iarna si manusi, ajunsesem acum la tricou si pantaloni scurti. Nu-mi venea sa cred cat de divers era relieful la o distanta de doar 20-30km. Cu toate ca traseul era usor si placut ne-am hotarat sa nu ne grabim de loc sa fim fruntasi si sa ramanem in urma sa ne bucuram de priveliste. Am admirat culorile vii ale fluturilor, am descoperit ca sunt fructe salbatice (fragi, bostani, ciuperci, etc.). Am si savurat fragi aducandu-ne aminte de zilele cand copilaream la bunici la tara. Am gasit plante cu frunze in forma de inima si ne-am ales pietre fermecate pe care le-am aruncat in rauri si ne-am pus dorinte. A fost extraordinar!

Dupa 5 ore de mers pe jos am ajuns la un popas unde am fost luati de un microbuz care ne-a duc la locul unde trebuia sa servim pranzul. Imi amintesc si acum cum multi dintre noi faceam glume, spunand ca noi vrem sa mergem pe jos mai mult pentru ca cele 5 ore au fost doar incalzirea. La pranz mancarea a fost foarte buna. Observasen ca pe masura ce coboram mancarea era din ce in ce mai gustoasa iar grupul din ce in ce mai unit. Toti eram intr-o veselie continua. Doar in cateva ore urma sa facem primul dus dupa 3 zile de mers pe jos si dormit in corturi si sa ne bucuram izvoarele termale de la Aguas Calientes. Pana sa mergem la izvoare ne-am oprit sa ne instalam in zona de camping, care era in curtea unei familii. Ne-am pregatit rapid, ne-am luat costumele de baie si am ajuns primii la microbuz.

La izvoarele termale (hot springs) ne-am bucurat de 3 ore de rasfat, innotand in apa calduta. Cat de mult am apreciat dusul dupa 3 zile. Tot chinul prin care trecusem zilele precedente disparuse si multi dintre noi ne aventuram chiar sa spunem ca am mai face-o inca odata. Se lasase seara si trebuia sa ne indreptam spre zona de camping sa mancam cina.

Mancarea a fost foarte buna si ne-am bucurat chiar si de un pahar de vin. Incepusem sa ne povestim vietile si sa ne impartasim visele. Seara s-a sfarsit cu un foc de tabara imens in jurul caruia erau foarte multi turisti. Ni se alaturasera si cateva grupuri din Australia si un alt grup de americani. S-au facut glume in jurul focului iar diferentele lingvistice si de cultura disparusera complet. Eram toti in aceeasi aventura impreuna… Eram toti in cautare de ceva…

P1080194 P1080219 P1080238 P1080248 P1080265 P1080289

Aquas Calientes - izvoare termale

Aquas Calientes – izvoare termale

Poti citi aici Partea 1 a acestui articol, despre calatoria mea la Machu Picchu.

Comentarii de pe Facebook

comentarii

{ 1 comment… add one }

Leave a Comment