≡ Menu

Ganduri Tropicale din Brazilia din Statul Sao Paolo

Sunt deja de o saptamana in Brazilia si prima data cand am ajuns, ghici dupa ce m-am uitat? Da, dupa fetele frumoase cu forme generoase de care vorbeste toata lumea… Le-am vazut, le-am admirat si de multe ori m-am simtit complexata. Da, intr-adevar sunt frumoase si da intr-adevar au un posterior de invidiat.

Am admirat de asemenea si natura tropicala, care este de o mie de ori mai spectaculoasa decat pare in fotografii, am savurat bautura traditionala numita caipirinha (un fel de tuica la noi) si am fost martora la un eveniment mai putin placut ,care a implicat violenta si politia. Am mancat fructul miraculos Acai, care creste doar in Brazilia, am atins nisipul cel mai fin pe care l-am atins vreodata si am ajuns in orasul aflat la atitudinea cea mai inalta din toata tara. Nu cred ca am stalcit niciodata vreo limba mai mult decat stalcesc portugheza. Rusinica! Nu am alocat nici macar o ora sa le invat limba si acum regret. Vorbesc cu ei intr-o spanioala mediocra si prin semne care mai de care mai caraghioase.

Imi place tara asta atat de mult incat imi vine sa-mi sun compania aeriana ca sa-mi prelungesc biletul pentru inca o luna.

Am ajuns pe taramuri tropicale sa-mi vad fratele cel mai mic, Raducu, pe care l-am imbratisat ultima data acum mai mult de un an in Romania. Este venit aici in schimb de experienta prin intermediul Clubului Rotary din Barlad. Familia care il gazduieste s-a oferit sa ma primeasca in vizita, iar eu cum nu pot spune nu la astfel de oferte, am inceput sa planuiesc. Zborul New York – Sao Paolo este de 10 ore si jumatate, iar pretul este de $850 (care din cate imi spun prietenii care zboara spre Brazilia, este foarte rezonabil).

A venit Raducu sa ma ia de la aeroport din Sao Paolo cu Regis, fratele lui brazilian. Niciodata n-am crezut ca voi asculta de fratele mai mic asa cum a trebui sa ascult de cand am ajuns. Raducu, sau cum isi spune el mandru, versiunea mai buna de Google Translate, a plecat de acasa baiat, ca eu sa-l intalnesc dupa un an, la 10.000 de km departare, barbat.

Pentru a ne vedea rapid la aeroport am decis sa purtam drapelul dupa gat. Amandoi am invatat ca in lumea larga nu mai suntem Raducu si Diana, ci suntem Romania.

IMG_3162

Brazilia m-a surprins dupa prima ora. Intre Sao Paolo si Taubate, orasul in care locuieste Raducu, ne-am oprit la o cafea. Chiar la intrare era un stand unde se vindeau cutite. De ce le-ar trebui cutite la un popas unde se bea cafea si se foloseste baia, n-am sa inteleg niciodata. Am reusit sa fac o poza, dupa care am fugit in masina.

IMG_5053

Chiar in prima seara cand am ajuns in Taubate, am fost invitata la o intalnire a clubului Rotary. Am cunoscut presedinta, care de altfel a fost si prima “mama” a lui Raducu cand s-a mutat aici, acum mai bine de 6 luni. Steagul nostru se afla langa alte 10, fiecare dintre ele reprezentand elevii straini veniti in Taubate in schimb de experienta.

IMG_4774

La doar doua zile de la aterizare, am plecat in Ubatuba, un orasel cu deschidere la Oceanul Atlantic, cu aproximatov 80.000 de locuitori. Ce e unic in acest orasel este ca are 100 de plaje, care mai de care mai frumoase si care mai de care cu nisip mai fin si valuri mai mari. Ubatuba este capitala surfing-ului in Statul Sao Paolo, aici avand loc numeroase competitii de surfing. Tot in Ubatiba este si un parc, amenajat special pentru protejarea broastelor testoase.

Eu am reusit sa vad doar una din plaje, Praia Grande, insa planuiesc sa ma intorc pentru a vedea si celelalte 99 de plaje 🙂 E ca in paradis!

IMG_5079

IMG_5124

IMG_5062

IMG_5060

Dupa Ubatuba a urmat petrecerea lui Radu de 19 ani. El reuseste sa faca exact ce mi-am dorit eu sa fac in liceu dar nu am avut posibilitatea—sa studieze intr-o tara straina.

Brazilienilor le place sa se petreaca mult, exact cum ne place noua romanilor. Pentru ca este mereu foarte cald aici, se bea bere in loc de apa. Raducu are colege venite in schim de experienta din Italia, Filipine si Slovacia. Toti sunt copii frumosi, plecati in viata in cautare de ei si de un viitor mai stralucit.

IMG_5105 IMG_4949

Dupa petrecerea lui Raducu ne-am refacut cateva zile, dupa care ne-am pornit spre oraselul Campos do Jordao, numit de altfel si Elvetia Braziliei. Cu o populatie de doar 50.000 de locuitori, oraselul bate recordul la foarte multe lucruri:

• se afla la cea mai mare altitudine din Brazilia—1,639.2 metri de la nivelul marii

• este orasul in care se face cea mai buna ciocolata din Brazilia (mi-am facut rezerva pentru cateva luni bune)

• este orasul in care se face cea mai buna bere artizanala din Brazilia (Baden Baden)

• este orasul unde se gaseste cea mai buna scoala de gastronomie din America Latina

Pentru 15 lei (10 Reals moneda nationala) am luat un autobuz decorat frumos si am facut un tur al orasului timp de o ora. In drumul nostru am vazut fabrica de ciocolata, castele pe varf de munti, o cascada, un restaurant renumit pentru mancarea gustoasa din carne de crocodil si un tramvai care mi-a amintit de anii de studentie de la Iasi. Arhitectura cladirilor este cu adevarat exceptionala. Cu toate ca orasul este populat doar de oamenii instraiti ai Braziliei si de turisti, exista o parte a orasului unde exista favela. N-am reusit inca sa o vad, insa planuiesc sa ma duc inapoi. Sunt atat de multe de facut si de vazut.

IMG_5125 IMG_5128 IMG_5133 IMG_5136 IMG_5143 IMG_5155 IMG_5158 IMG_5161

Adevarata frumusete a Braziliei este natura, nu orasele aglomerate.

In cele 7 zile de cand sunt aici am invatat:

• ca Brazilia are 26 de state, Sao Paolo fiind unul dintre ele

• ca populatia Romaniei (aprox 22 mil) este de doua ori mai mare decat cea a orasului Sao Paolo (11 milioane), sau altfel spus populatia Romaniei este jumatate din populatia totala a Statului Sao Paolo (44 milioane)

• de ce Brazilia este a 5 a cea mai mare putere mondiala. Au sanse sa ajunga din urma China si India.

• ca majoritatea brazilienilor stiu ca Romania este in Europa, spre deosebire de Americani care n-au auzit prea multe de tara noastra

M-au mirat urmatoarele lucruri:

• oamenii merg pe jos sau cu bicicleta pe autostrada (pe banda de urgenta)

• nu au aer conditionat, desi vara la ei dureaza 9 luni pe ani, iar cele 3 luni de iarna este ca si primavara la noi

• mananca cina foarte tarziu, in jur de ora 10pm

• brazilienii nu sunt punctuali; intarzie cate o ora sau doua la intalniri si la servici. Punctualitatea este o chestie relativa.

semnul perfect (cand impreunam degetul mare cu aratatorul si ridicam celelalte 3 degete in sus) la ei inseamna fuck you, iar eu in primele zile le-am spus fuck you la toti, ba chiar de mai multe ori pe zi

• foarte putini oameni vorbesc engleza pentru ca se face doar la scoli particulare, la care au access doar cei mai instariti

• drumurile sunt foarte bune, cu autostrazi si semne de circulatie bine pozitionate

• toata lumea se plange de ceva si isi doreste sa plece spre Statele Unite sau Europa

• exista foarte multa politie prin oras; cate 2-3 politisti la colt de strada

Maine plecam spre Rio de Janeiro pentru a merge la Carnaval (dorinta 21 de pe lista). Avem autobuzul la ora 8 dimineata. Incepe o alta etapa a experientei mele in Brazilia.

Cu multa caldura (la propriu si la figurat),

Diana

 

Comentarii de pe Facebook

comentarii

{ 2 comments… add one }

Leave a Comment